Cel mai vizat de acuzaţii a fost institutul de sondare OpinionWay, acuzat în campania prezidenţială din 2007 de candidatul socialist Ségolène Royal şi cel centrist, François Bayrou, că îl susţine pe candidatul dreptei Nicolas Sarkozy.
În colimator a fost luat şi Patrick Buisson, actualul preşedinte al postului Histoire şi apropiat şefului statului, care este acuzat de opoziţie că lucrează pentru Nicolas Sarkozy prin intermediul OpinionWay.
Denunţând "un incredibil mecanism de manipulare bazat pe o înţelegere scandaloasă între putere şi unele instituţii de presă", Partidul Socialist a cerut vineri seară lansarea unei "anchete privind sondajele comandate de Palatul Elysée" care "să facă rapid lumină în acest dosar".
Raportul Curţii de Conturi privind bugetul din 2008 al preşedinţiei franceze, dat publicităţii joi, a sporit tensiunile. Din 35 de sondaje realizate în 2008, cel puţin 15 au fost publicate în presă" fără să precizeze însă numele institutelor de sondare a opiniei publice care le-au realizat.
În plus, Curtea acuză Politoscopul, anchetă pe publicul larg realizată de OpinionWay, ale cărei rezultate sunt publicate în Le Figaro şi LCT.
Preşedinţia franceză a cheltuit 392.288 de euro pentru aceste anchete.
Societatea redactorilor de la cotidianul Le Figaro a cerut vineri conducerii "să pună imediat capăt" publicării în ziar a sondajelor institutului OpinionWay care, potrivit societăţii, sunt "comandate de preşedinţie şi cenzurate înainte de a fi difuzate publicului".
Preşedintele OpinionWay, Hugues Cazenave, a declarat că cele 15 sondaje criticate "nu au fost realizate" de institutul său.