"S-a stabilit nivelul 15 pentru legea unică a salarizării. Este vorba despre preşedintele României, preşedinţii celor două Camere şi cea mai înaltă funcţie din sistemul judecătoresc", a spus Mocanu.
"Am definitivat modul în care va arăta grila de salarizare şi intervalul dintre cele trei niveluri de referinţă. Urmează a fi populate cu restul funcţiilor din sistemul bugetar, urmând ca această activitate să fie încheiată până la sfârşitul lunii mai, astfel încât să publicăm pe site grila de salarizare a angajaţilor din sistemul public", a precizat Mocanu.
El a adăugat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţi ai sindicatelor din educaţie, a stabilit ca profesorul de gradul II de liceu cu o vechime de până în 10 ani să fie trecut pe acelaşi nivel de salarizare cu locotenentul cu studii superioare, grefierul cu studii superioare şi tehnicianul seminarist, urmând ca funcţia de profesor cu gradul I de liceu cu o vechime de până în 10 ani să ocupe o poziţie superioară în grila de salarizare.
Valentin Mocanu: Nu s-au discutat cifre în acest moment
"S-a stabilit ca profesorul cu gradul I de liceu cu o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani să ocupe o poziţie superioară în grila de salarizare, întrucât acest grad este maximum ce poate fi deţinut de un cadru didactiv angajat în sistemul de învăţământ", a explicat la finalul discuţiilor preşedintele executiv al federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor.
Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Muncii a adăugat că primul ministru va fi trecut în aceeaşi grilă de salarizare "între coeficienţii 11 şi 15, alături de magistraţi şi demnitari, iar prima poziţie în grilă va fi ocupată de cei plătiţi cu salariul minim pe economie".
Salariile mai mari decât cele prevăzute la poziţia a 15-a nu vor mai creşte până când nu vor fi ajunse din urmă de cele din grila de salarizare, a mai spus Mocanu.
Pe 22 aprilie, surse guvernamentale declarau, pentru NewsIn, că salariile din sistemul bugetar mai mari decât cel al preşedintelui României nu vor mai creşte până în 2015, iar cel mai mare salariu va fi de cel mult 15 ori mai mare decât al unui debutant, peste şase ani.
Astfel, proporţia dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistemul bugetar ar urma să fie de 1 la 15, reducere substanţială faţă de proporţia de până acum, de 1 la 72.