Zi istorică pentru vecinii noştri sârbi! Preşedintele Boris Tadici a depus marţi, oficial, la Stockholm, cererea de aderare la Uniunea Europeană! Cererea vine la scurt timp după deblocarea unui acord de liber schimb dintre Belgrad şi Bruxelles şi după ce sârbilor le-a fost ridicată obligativitatea vizelor pentru statele Uniunii.
Drumul Serbiei către blocul european este însă presărat cu numeroase obstacole. Cel mai important ar fi, în opinia a numeroase ţări ale Uniunii, arestarea ultimilor doi mari criminali de război din fosta Iugoslavie căutaţi de tribunalul de la Haga, Ratko Mladici şi Goran Hadzici. În al doilea rînd este recunoaşterea independenţei Kosovo. Nu în ultimul rând, Serbia trebuie să aplice numeroase reforme economice, juridice şi sociale pentru alinierea la standarde europene.