"La fel ca şi în timpul campaniei electorale pentru alegerile generale,
când am avut ocazia să ne întâlnim cu cele mai importante partide, şi
anul acesta avem o rundă de întâlniri cu candidatii la Preşedinţie
pentru a prezenta un document pe care noi l-am făcut. Prima lui ediţie
a fost făcută anul trecut, înainte de alegerile generale. Datorită
evoluţiilor din ultimul an de zile noi credem că l-am adus la zi. Puţin
lipsit de modestie, să zicem, noi l-am intitulat Priorităţi pentru
România", a declarat în debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni
Sorin Mîndruţescu, preşedinte al AmCham România.
Mîndruţescu
şi-a exprimat speranţa că o bună parte din lucrurile pe care mediul de
afaceri le-a considerat importante pentru România să se găsească şi pe
agendele electorale ale candidaţilor la alegerile
prezidenţiale. Preşedintele AmCham a arătat, de asemenea, că membrii
Camerei Americane de Comerţ sunt foarte interesaţi să vadă cum
interpretează şeful statului agenda lor de priorităţi.
"Mulţumesc pentru ocazia pe care mi-o daţi să ne reîntâlnim într-un
moment în care toată lumea vorbeşte despre România viitorului, dar se
vorbeşte şi foarte mult fără o aplecare pe realităţile economice ale
ţării. Vă mărturisesc că înainte de întâlnire am consultat documentul
de anul trecut pe care dumneavoastră l-aţi pus la dispoziţia partidelor
politice şi am constatat că totuşi s-au făcut unii paşi, parte din
sugestiile dumneavoastră au fost luate în considerare", a spus
preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a arătat că va exista în continuare deschidere pentru
priorităţile mediului de afaceri, "pentru că nimeni nu poate face
abstracţie de mediul de afaceri, ca fiind cel care asigură resursa
financiară şi pentru stat, şi pentru cetăţeni".
"Sunt gata să ascult punctele dumneavoastră de vedere şi sigur, voi comenta atât cât îmi permite competenţa în acest moment", le-a spus Băsescu membrilor AmCham.