Ucraina a asigurat că va găsi cele 500 de milioane de dolari necesare pentru plata facturii pentru gazele ruseşti primite în mai. Până la 7 iunie, data limită pentru achitarea facturii. Rusia vrea însă şi plata în avans.
"Ucraina trebuie să rezolve două probleme. Să plătească pentru necesarul zilnic şi în al doilea rând să plătească pentru rezervele pe care le stochează, la noi. Fără gaz de rezervă, Ucraina nu va supravieţui toamnei şi iernii", a declarat Vladimir Putin.
Putin a explicat că Rusia a propus în repetate rânduri Uniunii Europene să ajute Kievul cu fonduri pentru gaze. Însă răspunsul Bruxelles-ului a fost mereu acelaşi ''pentru Ucraina nu sunt bani''.
"Am discutat cu partenerii europeni şi am semnalat problema. I-am rugat să nu ne lase pe noi şi pe ucraineni să negociem în format unu la unu. Acum vă avertizăm că acest gen de conflict poate duce la stoparea tranzitului de gaz spre Europa la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie", a mai declarat premierul rus.
Rusia avertizează de mai multe săptămâni că Ucraina, aflată într-o criză economică gravă, are dificultăţi să plătească facturile de gaz. Situaţia este similară cu cea din ianuarie, când compania Gazprom a închis robinetul spre Europa, afectând în jur de 12 ţări ale Uniunii Europene în plină iarnă.