"Premierul Emil Boc nu susţine măsura introducerii depozitului minim pentru candidaţii la funcţia de Preşedinte al României întrucât reprezintă o îngrădire a dreptului constituţional de a candida la funcţia de Preşedinte", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Primul-ministru a precizat că nicio altă modificare a condiţiilor de candidatură la funcţia de Preşedinte al României nu poate fi făcută în anul derulării alegerilor prezidenţiale.
Premierul Emil Boc nu susţine nici propunerea de creştere a numărului de semnături necesar pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României
Proiectul de lege care vizează alegerea Preşedintelui României a fost iniţiat de Autoritatea Electorală Permanentă si a fost în dezbaterea unui colectiv tehnic format din reprezentanţi ai AEP, Institutului Naţional de Statistică, Ministerului afacerilor Externe şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, informează biroul de presă al Guvernului. "Precizăm că acest colectiv tehnic şi-a desfăşurat lucrările la sediul SGG, care a asigurat doar secretariatul tehnic pentru buna desfăşurare a şedinţelor", mai arată comunicatul Guvernului.
Reacţia premierului a venit după ce Autoritatea Electorală Permanentă a declarat public că propunerea de a introduce o taxă de 300.000 de euro pentru candidaţii la prezidenţiale nu le aparţine lor, ci SGG-ului.
Potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) intenţiona să introducă în Legea electorală pentru alegerile prezidenţiale o taxă de 2.000 de salarii minime pe economie pentru fiecare candidat înscris. Potrivit proiectului noii legi, orice prezidenţiabil ar avea de plătit la depunerea candidaturii 1.200.000 de lei, adică aproximativ 300.000 de euro.
Vezi şi reacţiile posibililor candidaţi
Vadim Tudor: Taxa de la Cotroceni mă vizează pe mine, şi aici e mâna lui Băsescu