"Premierul Emil Boc l-a demis pe Bogdan Găbudeanu din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi a semnat decizia de numire în această funcţie a lui Mărăcineanu Gelu Agafiel", se anunţă într-un comunicat emis miercuri de Guvern.
Bogdan Găbudeanu a fost preşedinte al ANRM începând cu 28 noiembrie 2006. Acesta a declarat în direct la Realitatea Zilei că nu poate să înţeleagă de ce a fost demis. Fostul Preşedinte ANRM a mai spus că "documentele pot fi văzute cu acordul ANRM şi Sterling".
De asemenea, premierul Emil Boc a dispus demararea procedurilor în vederea declasificării anexei la Hotărârea Guvernului 1446 din 12 noiembrie 2008 privind privind aprobarea Actului adiţional nr. 11 la Contractul de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV Midia.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Resurse Minerale au declarat pentru Business Standard că primul câştigător după procesul pentru Insula Şerpilor este Midia Resources, o firmă care are dreptul să extragă acum şi din zonele câştigate în urma verdictului de marţi.
Midia Resources, firma despre care oficialii Agenţiei pentru Resurse Minerale au declarat că va deveni al treilea mare jucător de pe piaţa internă de gaze, a fost înfiinţată în 2007 cu un capital social minim de 200 de lei.
ANRM este instituţia guvernamentală responsabilă cu acordarea licenţelor de exploatare minieră. Agenţia se află sub coordonarea directă a Guvernului României.
Citeşte şi Geoană cere verificarea contractului prin care Midia Resources poate exploata zăcăminte pe mare