Medici ai Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu
Mureş au anunţat miercuri că au realizat o premieră naţională prin
extirparea unei tumori lungă de 29 de cm şi groasă de 3 cm. Pacienta a
mers şi în Germania pentru a i se face o intervenţie chirurgicală,
însă operaţia a eşuat.
Pacienta, în vârstă de 40 de ani, a fost operată în 29 martie şi medicii au descoperit că tumora se întindea din uter până în inimă, în interiorul venei cave. În cazul în care nu ar fi fost operată, femeia ar fi murit.
Intervenţia a fost efectuată de echipe de medici de la mai
multe specialităţi, având în vedere că atât abdomenul, cât şi toracele,
au fost deschise simultan. La intervenţie a participat şi dr. Galajda
Zoltan din Debrecen, profesor asociat al Universităţii de Medicină şi
Farmacie Tg Mureş. Echipele au fost formate din prof.dr. Radu Deac, şef
secţie la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară I, prof.dr. Constantin
Copotoiu, şef secţie Clinica Chirurgie I, dr. Victor Raicea-medic
primar chirurgie cardiovasculară, dr. Sorin Baloş şi dr. Kovacs Judit,
medic primar ATI.
"Numărul redus de astfel de cazuri înregistrat pe plan mondial, două
sau trei după ştiinţa noastră, face ca intervenţia chirurgicală să
constituie o premieră locală, cât şi una naţională, datorită abordării
concomitente a formaţiunii tumorale transabdominal-transcav şi
transtoracic-transatrial drept în circulaţie extracorporeală, fără
oprirea cordului. Circulaţia sângelui nu a fost oprită, ci doar
asistată. Puteam opri circulaţia sângelui, dar ar fi fost perturbat
echilibrul biologic. În chirurgie este ca în aviaţie, condiţiile de
securitate trebuie să fie depline", a declarat dr. Galajda Zoltan.
La conferinţa de presă a fost prezentă şi pacienta. Ea a declarat că a
starea ei s-a înrăutăţit în 2004, când simţea că nu mai poate respira
şi obosea foarte uşor. Simptomele nu au dispărut nici după ce pacientei
i s-a făcut histerectomie pentru miom uterin (tumoră benignă dezvoltată
plecand de la muşchiul uterin). În 2006, a fost supusă la încă două
intervenţii chirurgicale în sfera ginecologică.
"În anul 2007, printr-o operaţie pe cord deschis, s-a îndepărtat tumora
din atriul drept şi s-a constatat că, de fapt, aceasta pornea din vena
cavă inferioară. Au urmat o serie de investigaţii paraclinice şi
histopatologice, în urma cărora s-a pus diagnosticul de tumoră benignă.
Aceasta a avut ca punct de origine miomul uterin din antecedente şi a
penetrat prin vena iliacă internă stângă în vena cavă inferioară, până
în atriul drept. În ianuarie 2008, pacienta a fost operată din nou în
Germania, unde s-a efectuat laparatomie, încercându-se îndepărtarea
tumorii, care de fapt umplea întregul lumen al venei cave inferioare.
Din cauza dificultăţilor tehnice, tumora nu a putut fi îndepărtată", a
declarat prof.dr Radu Deac.
Valoarea totală finanţată de CAS Mureş pentru acest caz este de 11.275 de lei. Intervenţia a durat patru ore, evoluţia postoperatorie fiind extrem de favorabilă.