Ministrul a precizat că nu vrea să intre în detalii "tehnice" înainte de finalizarea grilei unice de salarizare.
"Guvernul a luat decizia să urmărească principiul aşezării puterii judiciare la nivelul celorlate două puteri. Obiectivul nostru este să amenajăm, în condiţiile date, un statut al magistratului pe măsura importanţei sociale şi a complexităţii muncii sale. Nu ne gândim numai la cei care sunt în acest moment în sistemul judiciar, ci şi la perspectivă", a mai declarat Predoiu.
Întrebat dacă această lege va fi supusă unei dezbateri publice, ministrul Justiţiei a răspuns: "Partenerii au putut să aibă discuţii din luna aprilie. Membrii CSM au participat la discuţii la Ministerul Muncii. Aceste discuţii au durat mai multe luni de zile. Este inexact ceea ce s-a afirmat, că au fost excluşi de la dezbateri reprezentanţi ai sistemului judiciar. Vor fi invitaţi în continuare la discuţii".
Ministrul a precizat că în niciun caz nu se poate vorbi despre o scădere a salariilor magistraţilor.
Predoiu: În niciun caz nu se poate vorbi despre o scădere a salariilor magistraţilor
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat în cadrul emisiunii Ora de foc de la Realitatea TV că în niciun caz nu se poate vorbi despre o scădere a salariilor magistraţilor şi a negat informaţiile pe această temă din ultimele zile.
"Suntem în discuţii la Guvern şi vom continua. Pentru sistemul judiciar, grila arată mai bine decât informaţiile care au fost vehiculate în presă în ultimele zile", a declarat Predoiu.