Primul antrenor care l-a remarcat pe Iatan a fost Valeriu Răchită, pe vremea când FC Ploieşti juca în liga a treia. "Când am văzut ce calităţi avea, mi-am zis că nu avem voie să pierdem un asemenea talent. Nu-mi vine să cred, sunt şocat de soarta acestui copil! Acum doi ani, când am pornit la drum din Divizia C, l-am chemat în cantonament la Predeal. Şocul veştii este prea mare! Pe lângă talent, a dat dovadă şi de caracter. Făcea naveta dintr-o comună de lângă Olteniţa. Cred că ar fi ajuns un portar mare... Dumnezeu să-l odihnească!", a spus Răchită.
Iatan era cunoscut ca fiind un jucător fără probleme de sănătate. "Avea în faţă o carieră frumoasă, era un băiat deschis, optimist. Nu-mi vine să cred ce i s-a întâmplat", a spus, la GSP TV, Adrian Văsâi, antrenorul lotului naţional de juniori pentru care evolua Iatan.
Şi Ion Moldovan, antrenorul cu care Astra a început sezonul 2009/2010, este şocat de decesul tânărului portar: "Nu pot să cred! Era un copil extraordinar, la un moment dat a fost remarcat de cei de la Dinamo şi a stat acolo o săptămînă. A revenit la Astra, pregătirea a făcut-o cu ploieştenii pentru că nu se ştia dacă se va reuşi achiziţionarea lui Cristi Munteanu. Nu ştiam că Alex a ajuns la Giurgiu, îl copia pe Florin Prunea şi era unul dintre cei cărora le plăcea extrem de mult să trăiască. Se bucura de viaţă, era tânăr şi avea o carieră foarte frumoasă în faţă! Dumnezeu să-l ierte! Dacă viaţa îi mai dădea o şansă era unul dintre marii portari români în următorii ani!", a subliniat Moldovan.
Alexandru Iatan, în vârstă de 19 ani, a decedat, miercuri, în timpul unui antrenament efectuat cu Dunărea Giurgiu, formaţie la care tocmai fusese împrumutat de Astra Ploieşti.
CITEŞTE ŞI:
Un fotbalist de 19 ani, din Liga a II-a, a decedat în timpul unui antrenament
Cronologia morţilor din fotbalul românesc. De la Tabarcea, la Iatan