Presa internaţională a scris că grupul Porsche a
acuzat Volkswagen şi landul Saxonia Inferioară, acţionarul cheie al VW,
de şantaj, după ce grupul auto i-a fixat un ultimatum până luni, 29
iunie, ca să accepte fuziunea. Potrivit ediţiei de sâmbătă a
publicaţiei germane Der Spiegel, planul prevede ca Volkswagen să preia
49% din afacerea de maşini sport a Porsche, pentru 3-4 miliarde euro.
Volkswagen a ameninţat că ar putea să ceară ca Porsche să ramburseze în
septembrie creditul de 700 milioane euro pe care i l-a acordat în luna
mai, dacă Porsche respinge oferta, a relatat Der Spiegel, fără a cita
surse.
În replică, Wolfgang Porsche a precizat sâmbătă, într-un comunicat de
presă, că a primit un ultimatum de la Volkswagen şi landul Saxonia
Inferioară, pe care îl respinge. "Nu vom accepta şantajul. Ultimatumurile nu-şi au locul în secolul XXI", a declarat el, în comunicat.
Porsche este acţionarul majoritar al Volkswagen, la care deţine 51% din
acţiuni, participaţie la care a ajuns îndatorându-se masiv, cu 9
miliarde euro. Miza operaţiunii era atingerea unei participaţii de 75%
din capitalul Volkswagen, ce ar fi permis Porsche să obţină acces la
lichidităţile importante ale VW.
După debutul crizei financiare, Porsche nu a mai reuşit să-şi majoreze
participaţia pentru a obţine controlul VW şi, în lipsă de alternative,
a fost nevoit chiar să recurgă, la finalul lunii mai, la un împrumut de
700 milioane euro de la Volkswagen.