Audierea şefei liberalilor în dosarul "Turceni-Rovinari'' vine în contextul în care Alina Gorghiu a fost, în intervalul iulie 2007- decembrie 2008, consilierul presedintelui AVAS, Teodor Atanasiu, cel care a încheiat contractele cu Şova şi Asociaţii.
La termenul de astăzi al procesului, procurorul de ședință a solicitat ca jurnaliștii să nu asiste la audierea a doi martori — Simona Ciurcu și Alin Brâncuș. Motivul invocat de reprezentantul DNA a fost acela că declarațiile pe care aceștia urmează să le dea conțin date confidențiale.
Judecătorii au admis cererea DNA, astfel încât ședința de judecată este nepublică. În sală sunt prezenți fostul premier Victor Ponta și senatorul Dan Șova.
La ultimul termen, Şova a refuzat să fie audiat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că se prevalează de dreptul la tăcere, iar Victor Ponta a cerut o amânare.
Cum alţi doi inculpaţi din acest dosar au spus că nici ei nu sunt pregătiţi să dea declaraţii la acest termen, judecătorii au amânat audierile, urmând să fie ascultaţi martorii din dosar. În consecinţă, procesul a fost amânat pentru data de 14 octombrie.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în dosarul 'Rovinari - Turceni' pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''.
În dosar mai sunt trimişi în judecată senatorul Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ''Şova şi Asociaţii'', Laurenţiu Ciurel, la data faptelor director general al Complexului Energetic Rovinari, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ''Şova şi Asociaţii'' suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.