Potrivit surselor, specialiştii Oficiului Tehnic pentru Dispozitive Medicale au supus cele două defibrilatoare ale Centrului Medical Unirea, folosite în acest caz, unor teste de evaluare, pentru a se stabili dacă funcţionează şi dacă au fost folosite corect în cazul copilului de trei ani, decedat luni.
Rezultatul, susţin oficialii Poliţiei Capitalei, care este aşteptat săptămâna viitoare, ar putea aduce elemente noi, care să facă lumină în acest caz.
Poliţiştii au desigilat aparatele în prezenţa unei comisii. Imediat după decesul micuţului, poliţiştii sigilaseră sala RMN-ului şi sala unităţii electronice de lucru a acestui aparat pentru cercetări, iar ulterior au solicitat eliberarea unei autorizaţii de percheziţie informatică.
Deocamdată, poliţiştii au constatat că defibrilatoarele funcţionează, însă abia la finalul anchetei vor vedea dacă aparatele sunt la parametri normali. Pentru finalizarea expertizei, poliţiştii sunt ajutaţi de reprezentanţi ai Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale din Ministerul Sănătăţii. Anchetatorii îi vor audia pe 6 iulie, pe angajaţii centrului medical. De asemenea, reprezentanţii centrului medical privat susţin că micuţul de trei ani respira în momentul în care a ieşit din aparatul RMN. Aceştia spun că acesta avea puls normal pentru un copil aflat sub anestezie.
Părinţii copilului au fost menajaţi în această perioadă, deoarece au fost ocupaţi cu înmormântarea copilului.
Un copil de trei ani a murit, luni, la Centrul Medical Unirea. Părinţii au sesizat Poliţia Capitalei pentru că, au spus ei, decesul copilului a avut loc după ce medicii i-au făcut o injecţie. Tatăl copilului susţine că medicii nu l-au avertizat în privinţa riscurilor anesteziei.