"Acţiunile de protest se vor desfăşura, zilnic între orele 10.00 şi
12.00, perioadă de timp în care poliţiştii îşi vor lua ore libere în
contul orelor suplimentare lucrate deja. Vor fi aproximativ 6.000 de
poliţişti zilnic în stradă", a declarat Marin Gruia. Acesta a precizat că revendicările sindicatului sunt legate strict de
drepturile poliţiştilor şi alocarea unui buget pentru buna funcţionare
a unităţilor poliţieneşti.
"Ministerul Administraţiei şi Internelor a primit un buget pentru zece
luni şi a fost împărţit la 12 luni. De aceea, nu există bani pentru
plata compensaţiilor de chirie, pentru prime de vacanţă şi pentru
celelalte drepturi băneşti prevăzute de lege. Nu au fost alocaţi bani
nici pentru hârtie sau toner, astfel că poliţiştii sunt nevoiţi să
le aducă de acasă", a subliniat Gruia.
SNPPC a solicitat, în urmă cu trei săptămâni, intervenţia Preşedinţiei
şi Guvernului pentru rezolvarea situaţiei, însă, susţine Gruia, cele
două instituţii nu au avut nicio reacţie până în momentul de faţă.
Şi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" anunţă,
printr-un comunicat de presă că a hotărât
organizarea unor mitinguri de protest la nivel naţional în ziua de 11
august.
Revendicările poliţiştilor afiliaţi, potrivit comunicatului remis de
liderii Sindicatului "Pro Lex", sunt de natură financiară. Altfel spus,
neplata compensaţiilor de chirie, neacordarea primelor de vacanţă şi a
normei de echipament, neplata orelor suplimentare şi iminenţa scăderii
veniturilor poliţiştilor cu 20% au determinat organizarea unor
mitinguri de protest la nivel naţional, programate pentru 11 august.