271 de angajaţi de la poliţia Comunitară, cu şeful în frunte, au muncit
atât de mult în acest an, încât n-a fost lună să nu ia o primă.
"Primele au fost acordate exact aşa cum spune şi
ordonanţa, numai pentru merite deosebite. Eu
personal am luat 3, 4, 5 milioane de lei, uneori şi 10- 12 milioane de lei, depinde de
fondul care a fost", a declarat directorul Poliţiei Comunitare din Ploieşti, Carmen Gheorghe.
În fiecare
lună, până în luna septembrie, poliţiştii au luat prime de 30.000 de lei. Primele poliţiştilor comunitari l-au uimit până şi pe primar. "Sunt mai multe lucruri în neregulă pe care le-am
constatat eu. Este normal să le constate şi auditul, după care o să vedem exact ce spune comisia de disciplină", a precizat primarul din Ploieşti, Andrei Volosevici.
După controlul de audit intern, făcut în septembrie, poliţiştii comunitari din ploieşti nu mai încasează nicio primă.