Odată cu efectuarea igienizării de primăvară, primăria muncipiului Huşi a plantat în cinci puncte din oraş 3.500 de lalele roşii. Pentru a nu fi distruse, poliţiştii comunitari patrulează zi şi noapte în zonele cu flori. "Lalelele sunt atât de frumoase încât cetăţenii vor să le ia acasă, iar noi suntem puşi aici să le păzim", a spus unul dintre poliţiştii comunitari.
"Vreau să-l readuc
acolo unde a fost acum 30 de ani, oraşul florilor. Am început cu
lalelele că e primăvară şi erau florile care se pretează cel mai bine,
şi apoi urmează şi alte specii", a declarat primarul din Huşi, Ioan Ciupilan.
Cei care sunt surprinşi că distrug lalelele vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 200 şi 500 lei.