În zi de duminică, politica românească s-a trezit devreme, şi-a scos evlavia de la naftalină şi s-a dus, cu mic, cu mare, la biserică. Suflete mari de creştini, politicienii s-au înghesuit la ceremonia de întronizare a Preasfinţitului Vincenţiu, episcopul nou ales al Sloboziei si Călăraşilor.
Traian Băsescu, Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali sau Vasile Blaga, dar şi alţii din eşalonul doi al partidelor au mers în biserica din Slobozia. Discursul preşedintelui nu a lipsit, cum nici Gigi Becali nu a pierdut ocazia să îngenuncheze. La final, şeful statului i-a făcut mai multe urări şi i-a mulţumit episcopului Vincenţiu Ploieşteanul pentru colaborarea din ultimii patru ani. Apoi, şeful statului s-a alăturat credincioşilor prezenţi la slujbă.
Vincenţiu Ploieşteanul a fost ales episcop al Sloboziei şi Călăraşilor pe 18 iunie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Vincenţiu Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, şi Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, au fost cei doi candidaţi. Primul a obtinut 39 de voturi, iar Varsanufie Prahoveanul a obţinut doar 7 voturi. Scaunul episcopal rămăsese vacant la sfârşitul lunii aprilie, când s-a stins din viaţă Preasfinţia Sa Damaschin Coravu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.