Poliţiştii îi vor verifica în special pe şoferii care conduc autovehicule de tip microbuz, cu 8 sau 16 locuri pentru călători şi care au ca activitate transportul public de călători.
La aceste acţiuni vor participa, pe lângă poliţiştii rutieri, şi reprezentanţi ai Autorităţii Rutiere Române şi Registrului Auto Român.
Potrivit comunicatului, controalele vor urmări reducerea accidentelor grave, produse ca urmare a nerespectării perioadelor de conducere sau de odihnă de către şoferi şi verificarea gradului de siguranţă rutieră pe care îl prezintă aceste vehicule pe drumurile publice. De asemenea, poliţiştii vor verifica şi respectarea legalităţii efectuării transporturilor publice, funcţionarea corectă a aparatelor de taxare, precum şi folosirea corectă a diagramelor de înregistrare.
Alte aspecte pe care le vor lua în considerare poliţiştii sunt: respectarea capacităţii de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, urmărirea stării psihice şi fizice a conducătorilor auto, existenţa licenţei de transport, a certificatului de competenţă profesională, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, deţinerea şi valabilitatea asigurării de răspundere civilă auto şi achitarea taxei de utilizare a drumului naţional.