Agenţia naţională de presă MTI transmite că poliţia l-a arestat şi pe preşedintele partidului de extremă-dreapta Jobbik, Gabor Vona. Potrivit site-ului Index, acesta a fost reţinut în urma protestelor. Poliţia nu a confirmat informaţiile.
Un tribunal a decis joi că Garda Maghiară, susţinută de Jobbik, formaţiune ce a obţinut trei mandate la alegerile europarlamentare de luna trecută, trebuie dizolvată, pentru că marşurile sale au alimentat tensiunile etnice şi au dus la disturbarea ordinii publice.
Garda a respins decizia instanţei şi a anunţat că membrii săi îşi vor continua activitatea.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că protestul de sâmbătă, la care ar fi participat circa 200 de persoane, a avut loc fără permisiune şi a citat decizia tribunalului de joi pentru a sublinia că membrii Gărzii nu au dreptul să poarte uniforma lor neagră în locuri publice.
"Până acum poliţia a arestat circa 110 persoane (la Budapesta - n.red.), dintre care circa 100 au fost reţinuţi la demonstraţie", a spus o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Eva Tafferner. Ea a precizat că aproximativ 30 de persoane primesc îngrijiri medicale pentru răni uşoare.
Un comunicat al poliţiei dat publicităţii ulterior afirma că numărul arestaţilor este de 184.
Potrivit unui fotograf aflat la faţa locului, poliţia i-a îndepărtat pe protestatari pe rând dintr-o piaţă din centrul capitalei şi a folosit gaze lacrimogene împotriva unora dintre manifestanţi.
Politicienii, militanţii pentru drepturile omului şi cei pentru drepturile romilor au criticat Garda Maghiară pentru organizarea de marşuri de intimidare în întreaga ţară, în semn de protest faţă de răspândirea crimelor mărunte atribuite romilor. De asemenea, unii consideră că uniforma neagră a membrilor Gărzii aminteşte de perioada nazistă.
Ungaria are una dintre cele mai mari comunităţi de romi din Europa de Est, reprezentând între 5% şi 7% din populaţia de 10 milioane de locuitori a ţării.