"Din respect pentru domnul Popa, nu am purtat discuţii cu niciun antrenor până duminică seară, când mi-a spus că vrea să demisioneze. În aceste zile echipa va fi pregătită de antrenorul secund Narcis Ciocârlan şi de antrenorul cu portarii Ioan Câmpeanu, dar până la plecarea în cantonament vom avea un nou antrenor principal. Iau în calcul şi antrenori din Iaşi, dar şi din afara Iaşiului. Cert este că până la sfârşitul săptămânii, când echipa va pleca în cantonament, Poli va avea antrenor", a precizat Boca, adăugând că data începerii stagiului de pregătire va fi fixată de către noul antrenor: "Deocamdată mergem pe varianta Debrecen, dar există posibilitatea să mutăm locul primului cantonament. Totul depinde de viitorul antrenor".
Preşedintele ieşenilor a mai anunţat că în câteva zile jucătorii vor primi o parte din banii restanţi. "După discuţia avută cu membrii CA, am primit asigurări că în câteva zile jucătorii îşi vor primi banii pe luna noiembrie, iar până la sfârşitul lunii sunt şanse să achităm şi ratele pe decembrie, astfel încât să fim pe zero la începutul lui februarie. Am vorbit şi cu jucătorii şi i-am rugat să strângem rândurile pentru a putea depăşi acest moment greu. Cine nu crede că echipa se poate salva să vină să-mi spună şi este liber să plece", a mai declarat oficialul ieşean.
Acesta regretă modul în care clubul s-a despărţit de antrenor. "În cei patru ani şi jumătate am colaborat bine şi foarte bine cu Ionuţ Popa, iar dânsul a realizat rezultate remarcabile ţinând cont de condiţiile financiare existente la club. Regret că ne despărţim în acest mod, eu speram să continue, mai cu seamă că am primit asigurări că vom depăşi aceste probleme financiare. Voi prezenta CA demisia lui Ionuţ Popa, care a invocat probleme personale şi situaţia financiară existentă la club, apoi urmează să reziliem contractul pe cale amiabilă. Nicio parte nu este datoare să returneze bani în urma acestei demisii", a explicat Sorin Boca.
La reunirea lotului echipei Poli Iaşi au fost prezenţi şi 50 de suporteri ieşeni, care i-au scandat numele lui Ionuţ Popa şi au cerut demisia preşedintelui Sorin Boca.
Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Ionuţ Popa, a demisionat, luni, actul fiind depus la sediul clubului de către fiica acestuia, Medamira, care studiază la Iaşi.