"Deducerea impozitului de 16% plătit de firme pentru creşterea
salariilor cuprinse între 600 şi 1.000 de lei, odată cu majorarea
salariului minim pe economie la 705 lei în 2010, ar determina încasări
mai mici ale statului pe impozitul pe venit, însă pe net bugetul
statului ar câştiga circa 126 de milioane (lei) din creşterea
încasărilor la bugetul asigurărilor sociale. Se oficializează astfel
plata salariilor mai mici de 1.000 de lei. Guvernul este pentru
majorarea salariului minim între 600 şi 740 de lei. Cred că 705 lei se
apropie de realitate, cu condiţia ca fondul de salarii să fie
flexibil", a declarat Pogea.
Ministrul Finanţelor a precizat,
însă, că dinamica creşterii salariilor trebui corelată cu "capacitatea
economiei şi a companiei de a-l susţine" şi a precizat că aşteaptă până
miercuri ca sindicatele să vină cu o propunere de creştere a salariului
minim pe economie "ce nu ar trebui să conducă la o creştere cu aceeaşi
dinamică a fondului salariilor".
Sindicatele şi patronatele nu au ajuns nici luni la vreun acord cu
privire la creşterea salariului minim la 705 lei, după ce patronatele
au cerut ori îngheţarea salariului minim la 600 de lei în primele 6
luni din 2010, ori flexibilizarea grilei din contractul colectiv de
muncă cumulată cu o deducere a impozitului de 16% pentru creşterile
salariale cuprinse între 600-1.000 lei.
Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a afirmat la finalul negocierilor de
la ministerului Muncii că "partea sindicală va veni miercuri cu o
propunere de mecanism de determinare a fondului de salarii la nivelul
fiecărei companii, care să ţină cont de inflaţie şi cifra de afaceri".
Liderul BNS a mai spus că "îngheţarea salariilor pe primele şase luni
ar fi o eroane întrucât salariul minim îngheţat nu va face decât să
îngroaşe rândul salariaţilor care se înscriu pe listele de aşteptare
pentru ajutoare sociale, în condiţiile în care, în prezent, statul
acordă aproape 18 milioane de diverse ajutoare sociale".