Podul de pontoane legă zona Trei Insule de restul oraşului Arad. Pe insulă sunt în jur de 40 de familii.
"Există pericolul ca în momentul în care cedează primul pod, atât
pontoanele cât şi gheaţa să lovească al doilea pod şi bineînţeles să
ajungă şi la podul de la Trei Insule", a declarat lt.col. Dan Paicu, ISU Arad.
Alte două poduri de pontoane sunt în pericol. La unul dintre ele, gheaţa a afectat fundaţia cablurilor de siguranţă.
Primăria a închis circulaţia pe podul aflat în zona Trei Insule.
"Deocamdată nu se poate interveni, s-a evaluat situaţia
împreună cu specialiştii ISU şi intervenţia se va putea face numai
odată cu creşterea temperaturilor", a precizat Corina Drăghici, purtător de cuvânt Primăria Arad.
Autorităţile rămân în alertă. Şi în zilele următoare se aşteaptă
temperaturi scăzute, ceea ce va duce la formarea altor sloiuri de
gheaţă.