Ministerul Transporturilor a declarat câştigătoare oferta unei firme care a cerut iniţial 61 de milioane de euro şi care ulterior s-a răzgândit şi a mai plusat până la 67 de milioane.
Ministerul Transporturilor a atribuit săptămâna trecută lucrările de construire a infrastructurii rutiere şi feroviare care să facă legătura cu podul Calafat-Vidin, ce urmează să fie realizat de bulgari, asocierii spaniole AZVI VIMAC pentru 66,9 milioane de euro. Aceeaşi firmă solicitase anterior 61 de milioane de euro în cadrul ofertei sale depuse la o licitaţie organizată în luna noiembrie. Din cauza faptului că nu a fost acceptată nici una dintre cele cinci oferte depuse la acel moment, toate fiind considerate necorespunzătoare, comisia de licitaţie a decis respingerea tuturor ofertelor şi începerea negocierilor doar cu primii doi participanţi, cu preţurile cele mai mici.