Moţiunea de cenzură este intitulată "Guvernul PDL-PSD a hotărât: 'Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost'" şi, potrivit lui Eugen Nicolăescu, vicepreşedintele de grup al PNL, "se întemeiază pe un complex de argumente".
Potrivit Constituţiei, în termen de trei zile de la asumarea răspunderii Guvernului, parlamentarii pot depune o moţiune de cenzură.Moţiunea nu va putea fi dezbătută, totuşi, în Parlament, decât săptămâna viitoare, atunci când vor fi convocate cele două camere. La trei zile după citirea textului în plenul reunit, parlamentarii vor vota moţiunea, prin vot secret cu bile.
Pentru adoptarea moţiunii este nevoie de un minim de 236 de voturi, număr insuficient la data depunerii moţiunii, dacă se ia în calcul numărul membrilor PNL şi UDMR.
Eugen Nicolăescu a afirmat că adoptarea unei legi de salarizare unitară nu se poate face într-o perioadă de recesiune economică, ci într-una de creştere economică susţinută, când mediul privat poate să absoarbă potenţialul personal disponibilizat din sectorul public.
"Prin adoptarea acestui proiect de lege, Guvernul ignoră principiul solidarităţii sociale, atât de necesar pe perioadă de criză", a afirmat Nicolăescu, în opinia căruia "coaliţia PD-L - PSD încurajează nemulţumirile sociale şi promovează discriminarea între diversele categorii de personal bugetar".
Pe de altă parte, liberalii şi udemeriştii sunt de părere că nu se impunea adoptarea unei legi "de o complexitate deosebită", cum este cea a salarizării unitare, prin angajarea răspunderii.
Nicolăescu a făcut o scurtă prezentare a aspectelor abordate de moţiunea de cenzură. Vicepreşedintele PNL a vorbit despre faptul că Legea nu a întrunit consensul tuturor partenerilor sociali, fiind "o lege proastă, care impune arbitrariul".
Deputatul PNL a precizat că "textul Legii demonstrează modul haotic în care s-a elaborat, neprofesionalismul, incompetenţa şi incapacitatea Guvernului de a înţelege sistemul public din România şi de a-l organiza".
De altfel, parlamentarii PNL şi UDMR au acuzat şi faptul că, Executivul a "uitat" că, în cazul unor legi complexe, este nevoie de "dezbatere şi consens în cadrul societăţii şi mai ales de o dezbatere parlamentară serioasă".
"Angajarea răspunderii Guvernului într-o singură zi pentru trei proiecte de lege este o procedură neconstituţională pentru că încalcă art. 114 din Legea fundamentală a României. Ori, domnul Boc are cunoştinţe precare de drept constituţional, ori pentru domnia sa, 1 proiect de lege = 3 proiecte de legi, dar putem spune că este Guvernul cu cele mai multe acte normative declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională", a mai spus Nicolăescu.
"Ignorând toate argumentele noastre şi în lipsa unor criterii corecte de elaborare şi fundamentare, singurul criteriu în baza căruia s-a făcut evaluarea şi proiectarea grilelor de salarizare a fost cel politic, al Guvernului coaliţiei PD L - PSD, care având pâinea şi cuţitul, poate tăia şi spânzura. Acest tip de politică nu are ce căuta în lumea democratică din România Uniunii Europene", a încheiat Nicolaescu.