Titlul moţiunii, "11 împotriva României", se referă la componenţa actuală a Cabinetului Boc, format din zece miniştri şi premierul.
"Prin această moţiune am vrut să atragem atenţia Guvernului asupra situaţiei politice, crizei economice, sociale şi morale în care se află România astăzi, de lipsa de legitimitate şi de reprezentativitate a actualului Guvern şi ca un semnal al derapajului continuu pe care actuala putere Băsescu-Boc îl are", a declarat fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.Liberalii consideră că asumarea răspunderii guvernului asupra Legii pensiilor reprezintă "un nou gest incalificabil al Guvernului", "care denotă o tendinţă de alunecare spre totalitarism". Tăriceanu a declarat că "în România, în curând, se va decide totul numai prin ordonanţe de urgenţă şi prin asumări de răspundere, Parlamentul rămâne absolut o instituţie decorativă". În opinia liberalilor, în această situaţie, "un Parlament unicameral ar fi chiar inutil".
România devine "o ţară lipsită de Parlament, având în vedere că Guvernul poate să decidă orice prin ordonanţă de urgenţă şi prin asumare răspunderii", a spus fostul premier.
Moţiunea a fost semnată în total de 124 de parlamentari, dintre care
şapte din grupul social-democraţilor. Astfel din partea grupului
deputaţilor PSD+PC, au semnat Tudor Ciuhodaru,
Mircea-Gheorghe Drăghici, Radu Costin Vasilică, Mihai Cristian
Apostolache, Ion Burnei, Marian Ghiveciu, Ioan Sorin Roman.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR poate trece dacă este susţinută de 236 de parlamentari
Social-democraţii nu exclud semnarea moţiunii de cenzură iniţiată de PNL.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că premierul Emil Boc doreşte "deturnarea atenţiei de la moţiunea de cenzură" prin anunţul privind asumarea răspunderii pe Legea pensiilor, calificând acest demers ca fiind "un gest disperat al unui Guvern muribund". Mircea Geoană susţine că PSD va analiza moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi nu exclude susţinerea ei.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că asumarea răspunderii Guvernului pe legea pensiilor "este încă un act iresponsabil" şi că PNL răspunde cu o moţiune de cenzură. "Cred că acest guvern va cădea din cauza unei moţiuni de cenzură", a spus Crin Antonescu.