"Nu vreau să intru într-o dezbatere între PD-L şi PSD, că nu e treaba noastră. Nu vreau să intru în scenariile care se fac cu remanieri sau neremanieri. Pot să vă spun numai că PNL e cel care a iniţiat o moţiune simplă la adresa ministrului Educaţiei şi la vremea respectivă PD-L a votat împotriva moţiunii", a fost comentariul lui Eugen Nicolăescu referitor la problema ordinului pe care Ecaterina Andronescu l-ar fi semnat, ordin prin care numirile directorilor interimari de şcoli se fac de către minister.
"Dacă este nemulţumit poate să facă o moţiune astfel încât tot ceea ce consideră necesar poate să obţină, având în vedere că au un scor important în Parlament şi noi vom vota orice moţiune care are ca scop îndreptarea lucrurilor din orice domeniu, inclusiv din învăţământ", a adăugat Nicolăescu.
Liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a anunţat că va cere primului-ministru Emil Boc demiterea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andonescu, din cauza unui ordin pe care aceasta l-ar fi semnat, ordin prin care numirile directorilor interimari de şcoli se fac de către minister.
"La o zi după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu şi-a permis să dea un ordin care supercentralizează decizia în învăţământ, prin care directorul este numit de ministru, încălcând chiar legea actuală în vigoare, după care directorii sunt numiţi de către inspectoratele şcolare judeţene. Ordinul este complet în afara spiritului gândit la Guvern şi în coaliţie", a declarat Mircea Toader, în cadrul unei conferinţe de presă.
Toader intenţionează să-i ceară premierului Boc revocarea din funcţie a lui Andronescu, invocând faptul că aceasta s-ar fi opus sistematic reformării sistemului. "Eu cred că Ecaterina Andronescu nu poate să facă reformă (...) Eu cer, în mod concret, schimbarea ministrului. Este părerea mea şi a multor colegi din partid", a spus Toader.