"Mi s-a propus micşorarea contractului cu 30% şi nu am acceptat, nu mi se pare normal. Sunt neplătit din luna mai, mi-au dat şi amendă de 17.000 de euro şi acum vor să îmi ia şi din bani, normal că nu sunt de accord. Am purtat o rundă de negocieri cu Argăseală, dar nu am rezolvat nimic, tot la echipa a doua sunt. Nu s-a rezolvat nimic! Dacă mă vor înapoi, să mă ia aşa cum sunt. Mi-au tot spus că îmi voi primi banii, dar nimic, mă tot mint. Nu ştiu de ce se comportă aşa cu mine. Am fost la patru cluburi până acum, dar nu mi s-a întâmplat aşa ceva! De la Steaua chiar nu mă aşteptam la un asemenea tratament", a declarat Pleşan, pentru "Prosport".
Pleşan a mai spus că va depune memoriu pentru a deveni jucător liber de contract, din cauză că nu a fost plătit de clubul din Ghencea.
Dayro Moreno şi Mihăiţă Pleşan au fost trimişi la echipa secundă a Stelei, primul pentru că a lipsit de la reunirea echipei, la începutul sezonului, al doilea după un conflict cu Sorin Ghionea.