Comitetul Executiv al UEFA s-a întrunit la Bucureşti pentru prima dată în noua formulă, după ce au fost aleşi şapte noi membri la cel de-al XXXIII-lea Congres Ordinar al UEFA din luna martie, desfăşurat în Copenhaga.
Oficialii au discutat despre posibilile sancţiuni în cazul unor manifestări rasiste la partidele organizate de UEFA. "Preşedintele Michel Platini a propus o acţiune decisivă şi puternică împotriva rasismului, în baza Legii 6 din cadrul Legilor Jocului, care permite arbitrului să oprească sau să suspende un meci din cauza oricărei interferenţe din exterior", se arată într-un comunicat oficial al UEFA.
Forul european va analiza propunerea în cadrul următoarei întâlniri, care va avea loc la Vilnius (Lituania), între 1 şi 2 iulie.