Aproximativ 2500 de spectatori sînt așteptaţi, per total, la spectacolele programate în cadrul Platformei. Alături de ei, reprezentanți ai unor instituții prestigioase de cultură din Norvegia, Franța, Estonia, Polonia, Germania, Elveția și Austria îi vor urmări pe dansatorii și coregrafii români, în vederea selectării celor mai bune producţii în stagiunile lor viitoare și festivalurile internaționale de dans contemporan.
De asemenea, Platforma Dansului Contemporan va oferi publicului proiecții cu înregistrări din alte spectacole de dans contemporan semnate de autori români, în Mediatecă, între 18 și 20 septembrie, în fiecare zi de la 10.00 la 22.00.
În ciuda recunoașterii internaționale de care se bucură astăzi dansul contemporan românesc, în parte și datorită CNDB, organizatorii doresc să atragă atenția, cu această ocazie, asupra unicității și, din păcate, efemerității CNDB, singura instituţie din România, de rang naţional, care are ca obiect de activitate dansul contemporan.
"La 5 ani de la înființarea scriptică, la 4 ani de la primirea unui spațiu și la numai 3 ani de la alocarea unui buget, CNDB trebuie să se ia la trîntă cu propria efemeritate", afirmă Mihai Mihalcea și Vava Ștefănescu, directori CNDB, în Manifestul Platformei. Astfel se explică și alegerea motto-ului "Băi, efemerule!" pentru Platforma Dansului Contemporan, ca o poziționare critică a dansatorilor şi coregrafilor vis a vis de considerente administrative, economice și politice mai mult sau mai puțin arbitrare.