Pivniceru susţine că mandatul ministrului nu a fost de a negocia, ci de a informa premierul asupra doleanţelor magistraţilor. Prin urmare nu s-a dorit decât a se marca public o falsă deschidere a Guvernului pentru negociere, se arată în comunicat. Reacţia a venit la o zi după ce ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că va discuta cu Guvernul despre solicitările magistraţilor însă a specificat că nu vor negocia sub presiune.
''În mod incorect, ministrul Justiţiei a declarat că nu se poate negocia cu magistraţii, acuzaţi de a se fi situat pe o poziţie de forţă, din moment ce, mandatul său declarat la discuţii nu a fost de a negocia, ci de a informa premierul asupra doleanţelor magistraţilor. Prin urmare nu s-a dorit decât a se marca public o falsă deschidere a Guvernului pentru negociere", se precizează în comunicatul Asociaţiei Magistraţilor din România.