"Doamna Elena Udrea ne-a transmis, prin intermediul presei, că va participa la audieri dacă avem nelămuriri după ce urmărim site-ul Ministerului. Este evident că pe site există o singură documentaţie completă, referitoare la evenimentul de la Mamaia. În rest, sunt poveşti," a declarat preşedintele Comisiei, liberalul Ludovic Orban.
Liderul liberar a mai precizat că Ministerul Turismului nu a transmis Comisiei "nici 1% din documentaţia solicitată", printre actele care lipsesc numărându-se planul de achiziţii, fişele de post ale angajaţilor implicaţi în contractele vizate de anchetă, statul de funcţii şi alte contracte încheiate de această instituţie.
Ludovic Orban a adăugat că va reformula cererea de solicitare a documentelor către Ministerul Turismului şi către ANRMAP.
"Am cerut diferite documente care nu sunt prezentate pe site-ul ministerului, dar care nu ne-au fost puse la dispoziţie. Prin urmare, vom reformula din nou o cerere către Ministerul Turismului, în caz contrar vom apela la Guvern, la primul ministru şi la alte instituţii şi agenţii abilitate", a afirmat Orban.
Deputatul PSD Robert Negoiţă a apreciat că "nu există bună-credinţă la minister, ci există un comportament de arici", susţinând că, în loc să facă lumină, această atitudine "încearcă să o stingă şi să tragă şi draperia".
Preşedintele Comisei de anchetă în cazul Elena Udrea, Ludovic Orban, a declarat că ministrul Turismului ar fi modificat în luna iunie planul de achiziţii elaborat în martie, eliminând din document capitolul destinat achiziţionării de perdele şi draperii.
Citeşte şi Comisie Udrea va sesiza premierul cu privire la unele decizii ilegale ale ANRMAP