Trei luni, atât a rezistat bulevardul Aviatorilor. După prima zăpadă carosabilul este din nou numai şanţuri aşa că piatra cubică este iarăşi ridicată. Ce-i drept de data asta de o altă firmă de construcţie.
Piatra cubică va fi repusă când temperatura de afară va depăşi 10 grade Celsius. Până atunci o soluţie provizorie - gropile vor fi umplute cu piatră de carieră.
Ca să nu plătească, o dată la trei luni, câteva mii de euro unei firme de construcţie pentru ca aceasta să scoată şi să reaşeze piatra cubică, primăria ar trebui să repare fundaţia drumului, spun specialiştii.
Lucrările începute pe bulevardul Aviatorilor vor dura cel puţin două săptămâni, iar cele care potrivit autorităţilor vor demara la primăvară - câteva luni.