Indicele de creativitate a scăzut la români. Descoperirile epocale au dispărut. Ne caracterizează mai curând lipsa de inovare. Ne bucurăm totuşi de Palade, de Capra, că avem doi elevi inventatori (e drept, şi olimpici) ori că la OSIM s-au înregistrat în patru ani 4.000 de brevete. Ignorăm inovarea, dar şi aplicarea acesteia, când o avem. Inventatorii sunt trataţi cu ostilitate. Nu încurajăm în nici un fel cercetarea şi inovarea. Ce-ar fi medicina de astăzi fără atâtea invenţii? Citeam undeva că transformarea, restructurarea zonei industriale Ruhr în centru turistic, a fost încredintaţă cercetării şi inovării.
Ne-a crescut inima de bucurie când am aflat ca la Salonul internaţional de invenţii de la Geneva, care funcţioneaza de 37 de ani, în faţa unui juriu de 82 de membri, din o mie de invenţii din 45 de ţări, marele premiu a fost obţinut de "Roboşcanul" românesc. Unii au zis că este de fapt o inovaţie, nu o invenţie. Poate, pentru că s-au întâlnit fizica nucleară, mecanică, electronică, informatică, hidraulică, telecomunicaţiile, pneumatică. Inovaţia îmbunătăţeşte un proces cunoscut. Maşinăria care radiografiază cu raze gama camioanele şi containerele, fără să expună omul, a obţinut totuşi marele premiu.