Inițiatorul spune că „această petiție are scopul de a pedepsi agresoarea așa cum merită pentru a-i face dreptate Alinei".
În ciuda semnăturilor, inițiativa nu va fi îndeplinită pentru că toate țările din Uniunea Europeană au fost obligate să se supună Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și să renunțe pedeapsa cu moartea. Însă, potrivit Codului Penal, criminala riscă închisoare între zece și 20 ani.
De cealaltă parte, examinatorii au încheiat raportul psihologic al tinerei criminale. Specialiștii spun că rar au văzut un caz atât de tulburător. La cererea psihologului, Loredana va fi adusă la București pentru un consult psihiatric amănunțit.