La teza la geografie, procente mari de promovabilitate s-au obţinut în
judeţele Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Suceava, Bacău, Vrancea, Botoşani
şi Olt.
Dintre cei 139.936 de candidaţi,
reprezentând 96,75% din elevii claselor a VIII-a înscrişi la examenul
de geografie, 26.932 au obţinut nota maximă 10. Cele mai multe note sub
cinci s-au luat în judeţele Ilfov şi Hunedoara (aproximativ 12%).
La teza la istorie au participat 62.521 de elevi, adică 97,12%
dintre cei înscrişi. Dintre ei, 16.750 au luat nota 10, cei mai
mulţi în judeţele Mehedinţi şi Sălaj.
La polul opus se află judeţele Iaşi şi Alba, cu cele mai multe note sub cinci(aproximativ 8%).
Media obţinută la tezele cu subiect unic va fi luată în calcul la
admiterea la liceu. Astfel, potrivit metodologiei aprobate de
Ministerul Educaţiei, elevii vor fi admişi la liceu fără examen,
ţinându-se cont de media generală a notelor obţinute la tezele cu
subiect unic, care are o pondere de 50 la sută din nota finală, şi de
media generală de absolvire a claselor V-VIII, care are tot o pondere
de 50 la sută din nota finală.