"În urma recalculării corecte a trei tranşe suplimentare de salarizare,
cadrele didactice gălăţene care au o vechime de peste 30 de ani vor
primi drepturile restante, calculate de la data de 1 ianuarie 2007. De
ele se vor bucura 924 de cadre didactice din judeţul Galaţi, membre ale
Sindicatului Învăţământului Preuniversitar", a declarat preşedintele SIP, Valeriu Diculescu.
Potrivit aceleiaşi surse,
profesorii care au o vechime în învăţământ de 30 până la 35 de ani vor
primi lunar un spor de 4% din salariul de bază, cei cu o vechime de
35-40 de ani vor încasa un spor de 8%, iar cadrele didactice cu o
vechime de peste 40 de ani vor primi un spor de peste 10%. "În medie,
un profesor cu o vechime la catedră de peste 30 de ani va primi o sumă
de 2.500 lei. Dascălii au început deja să primească drepturile
restante", a spus Valeriu Diculescu.
Pentru că instanţa de judecată nu au permis o cauză comună pentru toate
şcolile din judeţul Galaţi, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar a
fost nevoit să deschidă peste 200 de procese privind achitarea
tranşelor de vechime pentru cadrele didactice cu o activitate de peste
30 de ani în învăţământ.