Peste 60.700 angajaţi ai Ministerului de Interne au fost angrenaţi în misiuni pe timpul turului II al alegerilor pentru Preşedintele României, a anunţat biroul de presă al MAI. Dintre aceştia, 32.434 sunt poliţişti, 12.128 jandarmi, 3.872 sunt poliţişti de frontieră, 6.360 lucrători ai IGSU, 601 de la alte structuri, iar 1.383 sunt de la unităţi de învăţământ ale MAI. De asemenea, în aceste activităţi au fost implicaţi şi 4.209 de poliţişti comunitari.
Misiunile angajaţilor MAI constau în paza secţiilor de votare (33.979 de lucrători), asigurarea ordinii publice (18.057), iar din rezerva de ordine publică fac parte 4.547 de cadre.
La menţinerea ordinii publice participă, în sprijin, şi 3.940 de elevi de la instituţiile de învăţământ ale MAI (1.090 de la Academia de Poliţie \"Al. I. Cuza\", 2.400 de la Şcoala de agenţi de Poliţie Câmpina, 450 de la Şcoala de agenţi de Poliţie Cluj).