Poliţia Română are un deficit de 8.000 de funcţii. Şansele ca anul acesta să se facă angajări sunt infime. Sindicaliştii se tem că deşi ministrul Dan Nica a promis că va căuta soluţii, sporurile vor fi totuşi tăiate.
În plus, oamenii vor fi trimişi şi în concediu forţat jumătate de lună. Asta face ca salariul unui simplu agent să ajungă la 400 de lei pe lună, adică mult sub salariul minim pe economie.
Astfel, de luni, între orele 10.00 şi 12.00, poliţiştii vor ieşii cu miile în stradă. Doar cei care nu sunt de serviciu la orele respective. Vor picheta zilnic Guvernul, Ministerul de Interne, Ministerul de Finanţe şi Palatul Cotroceni.