Comisiile de elaborare a testelor au în componenţă cadre didactice din toate
universităţile de specialitate din ţară, iar preşedintele comisiei este rectorul Universităţii de Mecină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, prof. dr. Florian Popa. Din comisia de examinare vor mai face parte rectorii celorlalte universităţi din ţară, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi ai Ministerului Sănătăţii, precum şi prof dr. Ionel Sinescu de la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar.
Concursul se va derula pe o perioadă de patru ore şi va conţine 200 de întrebări tip grilă. Punctajul minim de promovare va fi de 50% din punctajul maxim al celor 200 de întrebări. Pe 12 noiembrie 2009 candidaţii vor putea intra în posesia datelor despre sala şi ora începerii probei.