Reprezentanţii sindicatelor susţin că angajaţii ArcelorMittal care au primit undă verde au fost deja notificaţi şi îşi fac fişele de lichidare. După această decizie numărul de angajaţi care părăsesc combinatul ajunge la aproximativ 900, în condiţiile în care s-au înscris în program peste 2000 de persoane.
În funcţie de vechime şi salariul actual, beneficiarii programului de plecări voluntare vor primi o sumă cuprinsă intre 10 mii şi 25 de mii de lei. În plus, deşi vor sta acasă, foştii angajaţi vor primi şi salariul cu toate contribuţiile sociale plătite pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 24 de luni. Înainte de acest program de plecări voluntare, la combinatul gălăţean lucrau 13.700 de persoane.