Criza de insulină în farmaciile clujene a început încă de acum trei
luni, din noiembrie. Pentru ca bolnavii să nu fie nevoiţi să-şi
întrerupă tratamentul, distribuitorii au adus insulina din alte judeţe.
"Am adus insulină de pe unde am putut. Lucrez cu trei
depozite care mi-au dat toată insulina pe care au avut-o pe stoc. au
adus-o toată în Cluj", a declarat Viki Drăghici, farmacist.
"În Cluj anumite tipuri de insulină au dispărut în totalitate (...)Am luat legătura cu actuala conducere a Ministerului
Sănătăţii şi ne-a promis că se va rezolva în cel mai scurt timp, dar
până atunci noi trebuie să găsim o soluţie pentru această problemă", a precizat Nicolae Hâncu, şef Centrul de Diabet Cluj.
Bolnavii de diabet spun că situaţia este critică, pentru că dacă nu îşi administrează corect tratamentul, riscă să moară.
În prezent, importatorii de medicamente şi farmaciştii sunt obligaţi
prin lege să lucreze la un preţ de 3,62 de lei/euro, în condiţiile în
care moneda europeană a depăşit 4,3 lei.