Adunarea participanţilor s-a făcut la ora 20 în spatele statuii "Mihai Viteazu" de la Universitate. S-a pornit apoi apoi în procesiune cu lumânări şi candele aprinse spre parcul din Piaţa Unirii.
Marşul a fost aprobat de Primăria Municipiului Bucureşti.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, pe 8 februarie, după ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un scandal cu un grup de persoane de etnie rromă, în urmă căruia Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost înjunghiat în zona rinichilor.