Băiatul a fost căutat, pe 26 iulie, cu un elicopter cu cameră termosensibilă, însă fără rezultat. Comandantul Unităţii de Aviaţie a Ministerului de Interne, comandorul Niculai Chiriţă, a declarat că elicopterul a survolat suprafeţe foarte mari, unde era exclus să fi ajuns copilul, şi că nu a fost găsită niciun fel de urmă a acestuia.
Bunicii minorului au fost testaţi cu poligraful tot pe 26 iulie. Potrivit poliţiştilor, după ore de audieri s-a constat că bunicii minorului de şapte ani căutat în acest moment de sute de persoane nu au minţit în declaraţiile lor. Nadejda Arbuz, bunica băiatului dispărut, a declarat că acesta era un copil comunicativ şi sociabil. După atâtea zile de căutări, cu elicoptere, câini şi sute de oameni, poliţiştii iau în considerare orice variantă, chiar şi cea a răpirii.
"Este luată în calcul orice variantă, chiar şi cea a răpirii şi cea a faptului că minorul a fost atacat de animale sălbatice. Căutătile au fost reluate în această dimineaţă, la ora 07,00 şi avem peste 100 de poliţişti implicaţi. S-au extins căutările la albiile râurilor, pârâurilor din zonă, aria de căutare sste mult mai mare", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.
Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, a declarat că este pentru prima dată când în Rânca dispare fără urmă o persoană: "Am impresia că suntem pe o pistă greşită. Este posibil ca minorul să nu mai fie în Rânca. L-am căutat cu elicopterul, cu câini special antrenaţi. Este imposibil să dispară fără urmă. Nu există niciun animal care să mănânce un copil fără să lase vreo urmă, iar noi nu am găsit nimic. Nicio haină, nici sânge, nimic. Am găsit vreo patru persoane care ne-au spus că l-au văzut pe un drum, însă am verificat acolo şi acel drum este în spatele cabanei. Nu este nicio urmă", a declarat Cornoiu.