În Piaţa Marii Adunări Generale din Chişinău s-au adunat peste 10.000 de oameni. De această dată, însă, au fost mai mulţi oameni în vârstă şi mai puţini tineri.
La intrarea în Chişinău au fost oprite zeci de autobuze cărora nu li s-a permis accesul în oraş. În ceea ce priveşte numărul ziariştilor, acesta a fost relativ mic, fiind vorba doar de câteva camere ale ziariştilor locali.
Deşi în jurul orei 11:00, oră la care a fost anunţat începutul protestului, între protestatari şi Guvern erau numai doi poliţişti, poliţia a mobilizat, în scurt timp, mai multe forţe în jurul Guvernului, respectiv cinci autospeciale ale pompierilor şi circa 300-400 de poliţişti aflaţi în autobuze cu numere de înmatriculare din toată ţara.
Oleg Breja, jurnalist din Republica Moldova, a precizat că, la Spitalul de de Urgenţă s-a dat ordin să fie trimişi acasă cei care sunt, în prezent, internaţi.
În ceea ce priveşte moartea tânărului de 23 de ani survenită în urma bătăilor primite, potrivit declaraţiilor jurnalistului Oleg Breja, se pare că autorităţile vroiau să-l îngroape "discret", având în vedere că groapa acestuia deja era săpată.
Citeşte mai mult despre moartea tânărului de 23 de ani, prima victimă a protestelor din Chişinău