Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, actul normativ emis de guvern va aduce un deficit de medici specialişti, mai ales în zonele defavorizate.
"Sunt specialităţi, cum este radiologia,
de exemplu, unde au fost posturi scoase la concurs, dar nu a fost
nimeni în stare să le ocupe. Sunt medici specialişti ieşiţi la pensie,
care încă profesează în diferite spitale, iar asta şi din cauza lipsei
unor înlocuitori", a declarat, pentru NewsIn, Astărăstoae.
În
2008, aproape 1.200 de medici pensionaţi au primit de la Colegiul
Medicilor acordul de a lucra în diverse unităţi sanitare din ţară.
Numărul cadrelor medicale afectate de ordonanţă este însă sensibil mai
mare, dat fiind şi numărul celor care, odată ieşite la pensie, profesau
înainte de 2008.
În Bucureşti, numărul medicilor pensionaţi care primesc şi salariu diferă de la un spital la altul.
Directorul Spitalului Universitar de Urgenţă, Gheorghe Iana, estimează
că în unitatea sanitară pe care o conduce lucrează cel mult 10 medici
carea au ieşit la pensie. "Aceşti medici sunt cadre
didactice pensionate, care lucrează la noi în spital cu jumătate de
normă", a explicat Iana.
La Spitalul Elias sunt, potrivit purtătorului de cuvânt Valentin Calu,
cel mult doi medici în situaţia de a primi atât pensie, cât şi salariu,
în timp ce la Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" nu există
niciun medic pensionar care să continue să profeseze, potrivit
managerului Daniel Buzatu.
Directorul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Claudiu Turculeţ, spune că,
în unitatea sa, sunt 25 de angajaţi în această situaţie, cu precizarea
că "este vorba despre personal TESA sau personal mediu, nu despre
medici".
Potrivit ordonanţei de guvern publicată luni în Monitorul Oficial,
pensionarii pentru limită de vârstă nu pot cumula pensia cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul lor,
dacă acestea sunt obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate în
cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale,
indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul
regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi
societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau
majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială. Angajaţii
de la stat care cumulează pensia cu salariul trebuie să decidă în 15
zile la care dintre cele două venituri renunţă.