Unul dintre concurenţi a câştigat nu unul, ci două diplome. Concurentul a alergat împingând
căruciorul în care se afla fiul său de numai trei anişori.
"Am avut onoarea să-l am alături de mine pe băieţelul meu cel mic care a mers în cărucior. Deşi a mers în cărucior, a făcut
toată cursa", a spus concurentul tătic.
Acest caz nu a fost singurul neobişnuit de la crosul din Piaţa Charles
de Gaulle. Cel mai vârstnic concurent are nici mai mult, nici mai puţin
de 82 de ani. "Trebuie să mergi primăvară, vară, toamnă, iarnă, să-ţi căleşti
organismul, sistemul imunitar al organismului. Altfel, la primul frig
ai răcit, prima ploaie te-a terminat", a declarat cel mai vârstnic concurent.
Bucureştenii înscrişi în concurs au alergat aproape trei kilometri pe
traseul Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei şi
înapoi la Piaţa Charles de Gaulle. Premiile acordate câştigătorilor au însumat şapte mii de euro.
"Important este că oamenii au început să conştientizeze cât este de important, cât de necesară este mişcarea şi dacă au ceva organizat întotdeauna se înscriu cu plăcere", a precizat Elisabeta Lipă.