Într-o adresă trimisă tuturor directorilor de unităţi de învăţământ,
Ministerul Educaţiei le sugerează să
respecte criteriul economic la fundamentarea planului de şcolarizare
pentru anul 2009-2010 şi le recomandă ca, în constituirea claselor, să
ţină cont de efectivul mediu de elevi, sub pretextul eficientizării
organizării reţelei şcolare.
În şcolile din mediul rural, însă, aceste standarde sunt aproape
imposibil de atins în condiţiile în care, de multe ori, o întreagă
generaţie poate forma cu greu o clasă de zece elevi, minimul impus de
legile educaţiei. Soluţia pentru a respecta dispoziţia ministerului ar
fi comasarea claselor, cu riscul desfiinţării mai multor posturi de
învăţător şi de profesor. Pentru Minister, acest lucru ar însemna mai
puţine salarii plătite de la bugetul Educaţiei.
În judeţul din sudul Moldovei, riscul desfiinţării unor posturi este
mai ridicat în ciclul liceal. Deşi Inspectoratul Şcolar Judeţean tocmai
a înfiinţat clase de a IX-a în municipiul Tecuci şi în oraşele Târgu
Bujor şi Bereşti, această generaţie numără cu peste 30 de clase mai
puţin decât număra în anul şcolar 2008-2009, când aceiaşi copii urmau
cursurile clasei a VIII-a.
Directorii de şcoli trebuie să transmită până pe 23 iulie situaţiile
privind constituirea claselor în conformitate cu dispoziţia
Ministerului Educaţiei. Inspectoratul Şcolar Judeţean va centraliza
aceste situaţii şi săptămâna viitoare va putea spune câte posturi de
învăţător şi de profesor vor fi desfiinţate în anul şcolar 2009-2010.