Emanuel Ungureanu a postat imagini de la Spitalul COVID din Târgu Mureș. Este vorba de Clinica de Boli Infecțioase de la Spitalul Clinic Județean Mureș.
„ATENŢIE! Pericol de incendiu! Acesta este un Spital suport Covid-19 din Târgu-Mureş. Am primit astăzi sesizări că tuburile de oxigen sprijină pereţii Clinicii de Boli Infecţioase II. În drum spre Bucureşti am oprit să văd dacă este adevărat”, a scris, luni, pe Facebok, Emanuel Ungureanu, cerând intervenția DSU: „Rog DSU şi Conducerea Spitalului Judeţean Mureş condusă de un pesedist pe nume Gârbovan să îndepărteze pericolul şi să depoziteze corect tuburile de oxigen. Riscul de incendiu este uriaş”.