”La data de 10 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj în formă continuată. Din datele şi probele administrate în cauză, de către poliţiştii Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie - martie 2024, doi bărbaţi, în vârstâ de 36, respectiv 40 de ani, ar fi exercitat ameminţări cu acte de violenţă, asupra a doi bărbaţi cu scopul de a-i determina să îi remită primului diverse sume de bani, invocând o pretinsă pagubă pe care aceştia ar fi suferit-o”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei într-un comunicat.
Percheziții la cămătarii din Craiova care practicau dobânzi uriașe. Cum îi "taxau" pe cei care nu reușeau să plătească
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că în acest dosar sunt vizaţi fraţii Albert şi Robert Chira. Unul dintre bărbaţii ameninţaţi este broker şi a promis că-l ajută pe Albert Chira să ia un credit pe numele unui alt bărbat.
Pentru ca acesta să figureze ca asigurat, a plătit asigurări către stat de aproximativ 20.000 de lei. Ulterior, banca nu a aprobat împrumutul, iar fraţii Chira au cerut brokerului să le restrituie banii plătiţi către stat şi l-au ameninţat.
Poliţiştii precizează că, în urma percheziţiilor, s-au găsit mai multe probe, dar şi un pistol tip airsoft, 10 bile metalice şi peste 1.500 de articole pirotehnice.
Primele percheziții în cazul femeii tranșată și aruncată lângă autostrada A1: Locația unui posibil suspect, ÎNCONJURATĂ de mascați
”Faţă de bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de şantaj în formă continuată”, a mai transmis Poliţia Capitalei.