Firmele private, dar şi serviciul salvamont, care oferă servicii de rafting şi coborâre pe coardă deasupra râului, o fac contra unei sume ce variază între 25 şi 60 de euro de persoană, în funcţie de traseu.
Raftingul pe apele Crişului Repede se face prin satele Bulz, Bucea şi Vadu' Crişului. Cei care nu au curajul să înfrunte apele repezi, se distrează urmărind bărcile din pragul cortului.
Unii turişti preferă coborârea în tiroliană deasupra râului, de pe un mal pe celălalt.
Cei mai mulţi dintre turiştii străini sosiţi în defileul Crişului pentru distracţiile extreme sunt din Ungaria.